miercuri, 17 martie 2010

Termenii auto pe intelesul tuturor

Pentru cei care vor sa invete mai multe despre automobile sau, pur si simplu, pentru cei curiosi sa stie ce limba vorbesc mecanicii din service cand duc masina la reparat, a aparut un site util: www.enciclopedie-auto.ro

Read more...

miercuri, 17 februarie 2010

Schimbare caroserie/sasiu

Deoarece premierul Boc a uitat ce declara in urma cu 2 ani, iar romanul este inventiv, unii baieti destepti au gasit o noua metoda de ocolire a taxei de prima inmatriculare (nu asa ieftina ca inmatricularea in Bulgaria, dar mult mai buna in cazul in care reuseste): recarosarea unei masini avariate care este deja inmatriculata in Romania. Partea dificila este sa gasesti sa cumperi o epava care sa fie acelasi model (Bentley si Ferrari distruse in accidente gasesti mai greu).
Se ia masina avariata si impreuna cu actele celeilalte te duci la RAR ca sa-ti dea acceptul de recarosare - daca e avariata rau nu e nici o problema... :-)
Urmatorul pas este sa o duci intr-un service autorizat sa faca schimbul de motor de pe masina avariata pe cea buna (e musai ca in actele service-ului sa se specifice exact marca de masina pe care o ai tu ca sa poata sa-ti faca recarosarea).
Inlocuirea de caroserie se efectueaza numai in ateliere de reparatii autorizate, conform legislatiei in vigoare, pentru aceasta activitate.
In urma recarosarii, vehiculul trebuie reomologat la RAR, conform Ordinului ministrului transporturilor nr. 2132/2005. In momentul omologarii se va solicita o adresa din partea atelierului autorizat care a efectuat schimbarea din care sa rezulte identitatea vehiculului initial si cea a caroseriei inlocuite.

Acte necesare:
- cartea de identitate a vehiculului vechi in original;
- copie dupa actul de provenienta a vehiculului nou;
- actul de identitate al solicitantului activitatii.
Cost aproximativ: 100 RON acceptul si aproximativ 500 RON omologarea.

Read more...

Schimbarea motorului unui autovehicul

Conform Ordinului ministrului transporturilor nr.2132/2005, eliberarea cartii de identitate si certificarea autenticitatii vehiculelor rutiere - RNTR 7- prin schimbarea motorului trebuie sa se mentina cel putin acelasi nivel al emisiilor poluante.
Pentru inlocuirea motorului unui autovehicul, este necesara prezentarea la RAR pentru modificariea cartii de identitate. Pentru evitarea complicatiilor, mai simplu este sa se monteze un motor identic cu cel anterior, adica unul care are acelasi cod motor cu cel mentionat in cartea de identitate, in acest caz RAR-ul verificand doar aspecte legate de fixarea noului motor, daca au fost pastrate elementele pentru reducerea poluarii (catalizator, sonda lambda etc.) si se realizeaza testul de poluare specific ITP-ului.
Daca vrei mai multi CP in plus (ca in minus nu am auzit pe nimeni sa-si doreasca) si se monteaza un motor diferit, autovehiculul va fi reomologat, iar in cazul in care noul motor are performante mult diferite fata de cel initial (putere mai mare, configuratie diferita care presupune reamplasarea suportilor motorului etc.) trebuie efectuate probe specifice in cadrul Laboratorului de incercari pentru securitate rutiera al RAR, inclusiv cele legate de stabilirea normei de poluare a vehiculului, in noua configuratie. Trebuie precizat ca modificarile vehiculelor inmatriculate in Romania ce determina omologarea acestora se pot efectua numai in ateliere specializate, autorizate.
Actele necesare sunt:
- in primul rand trebuie sa ai actele motorului pe care vrei sa-l pui pe masina sau macar o declaratie notariala pe propria raspundere ca nu e furat;
- act identitate detinator vehicul;
- carte de identitate vehicul;
- adeverinta din partea atelierului autorizat care a efectuat inlocuirea motorului.

Read more...

miercuri, 3 februarie 2010

Lanturi si plase antiderapante

Pentru ca s-a anuntat un nou val de ninsori, iar sud-estul tarii noastre nu mai iese din celebrul cod galben al meteorologilor, cred ca ne prind bine cateva sfaturi in legatura cu lanturile auto.
Cei care nu au avut bani pentru cumpararea unor cauciucuri de iarna (desi, se zvoneste ca societatile de asigurare vor introducerea obligatorie a anvelopelor de iarna de anul viitor), pot apela cu incredere la lanturile sau plasele antiderapante. Dealtfel, la cum se face deszapezirea in tara noastra, anvelopele de iarna nu prea te mai ajuta cand ajungi pe gheata, iar atunci ai nevoie de lanturi.
Acestea se pot monta atat pe anvelope de iarna, cat si de vara, eficienta fiind aceeasi. Tot dupa buget, va puteti orienta si in alegerea modelului pe care il cumparati, lanturile tip "scarita" fiind mai ieftine, dar si mai putin eficiente decat cele tip "fagure".
Trebuie mentionat ca nu se recomanda sa aveti montate lanturile daca pe traseul parcurs veti rula mai mult pe asfalt: lanturile produc uzura cauciucurilor, care vor ajunge sa bata, si a suspensiei. O varianta totalmente blanda pentru roti o constituie plasele antiderapante. Dezavantajul este ca acetea au o durata de viata mult mai scurta, desi sunt ceva mai scumpe decat lanturile.
Dar e mai bine sa nu aveti nevoie... :-)

Read more...

Programul Rabla 2010 incepe cu stangul

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely s-a grabit sa anunte cu surle si trambite inceperea noului program Rabla 2010 si a lansat deja procedurile de participare in programul de innoire a parcului auto national, atat pentru persoanele fizice, cat si pentru cele juridice.

Desi anterior se avansase data de 4 ianuarie pentru inceperea programului, acum se promite ca startul se va da pe 1 martie (desi bugetul nu a fost aprobat inca de parlament). Firmele de colectare a "fierului vechi" trebuie sa inceapa saptamana viitoare sa depuna cererile pentru tichetele valorice (voucherele Rabla), care sunt in curs de tiparire si nu s-a fixat, inca, o data cand se incheie aceasta campanie...asa ca sigur programul nu va fi operational la 1 martie 2010.
Poate 2011...

Read more...

vineri, 29 ianuarie 2010

Recall

Rechemarea in service, cunoscuta si sub numele de recall, este o operatiune efectuata des pe pietele auto de traditie, fiind o dovada ca producatorii se gandesc la siguranta soferilor. Recall nu inseamna neaparat masini stricate, si nici retragerea de pe piata a unor automobile.
Dupa ce in decembrie Fiat a rechemat in service peste 500.000 de autoturisme Grande Punto, iar la inceputul anului Renault a anuntat ca au rechemat unitatile Scenic si Kangoo in service inca din luna octombrie, a venit si randul constructorilor asiatici sa demareze o astfel de operatiune.
Honda a efectuat un recall de proportii la modelele jazz, fit si city, implicand 646.000 de unitati , pentru masinile vandute in State, Europa, America de sud si Asia, datorita unor scurgeri de apa ce pot provoca scurtcircuite si, implicit, incendiu.
Daca sunteti proprietarul unui astfel de model, ar fi bine sa telefonati la reprezentanta.

Read more...

joi, 14 ianuarie 2010

Despre maşini

Bentley : Am folosit scrumiera azi, doresc sa o inlocuiesc.
Lamborghini : Problema grava, apare un suierat de vant la 320km/h
Toyota : Voua va merge masina cu baterii AA sau AAA?
Ferrari : Am traversat o cale ferata, pagube sub masina de 20.000$.
VW : Am facut pana, mai aveam motorina, dar s-a terminat uleiul.
Smart : O idioata cu un Jeep a trecut azi peste masina mea
Jeep : Mi s-a blocat un smart intre motor si scut (poze)
Ford : Stie cineva un mecanic bun?
Renault: Mai am o luna tratament psihiatric, incep sa ma obisnuiesc cugreierii.
Cadillac : La voi in garaj aveti loc sa deschideti usile?
Honda : Am furat cheile de la masina bunicului, cum o pornesc?
Audi : Cat de mult pot sa-mi iubesc masina!
Mercedes : De unde oglinzi mai ieftine?
Porsche : Si eu am probleme cu ceafa de la acceleratie.
Fiat : Hei, nu mai e nimeni pe aici?
Hummer : Caut service mai apropiat de 10km, ca ma costa 1mil drumul.
Citroen : Mi s-au defectat comenzile vocale si bordul holograma.
BMW : Am scos toba si tot nu reusesc sa trezesc tot cartierul.
McLaren : Un penibil cu un F16 a sugerat sa ne intrecem.
Skoda : Am mai gasit o piesa identica cu Audi la motor.
Subaru : Cumpar cauciucuri.
Land Rover : Intalnire auto maine pe Himalaya.
Volvo : Petitie pentru noile teste NCAP cu 10 stele.
Dacia : Am schimbat totul si tot nu porneste!

via zoso

Read more...

  © Blogger template The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP